Disclaimer: Interviul mai jos prezentat a fost realizat în format audio, motiv pentru care am considerat importantă atașarea integrală a acestuia, fără vreo modificare personală asupra răspunsurilor oferite de intervievat.

Cum v-aţi imaginat dumneavoastră la început că este dragostea?Aveaţi vreo definiţie?

Mi-am imaginat că este un lucru ăăă copilăresc, un lucru de joacă, nu mi-am dat seama pe parcurs… că este o suferinţă.

De ce?

Pentru căăă, te poţi îndrăgosti şi poa’ să şi suferi, poa’ să te simţi şi ăăă fericit totodată, dragostea e cu dus şi întors.

Dumneavoastră aţi avut parte de dragoste adevarată?

Am avut parte de dragoste adevarată, am cunoscut âââ un băiat foarte frumos, elegant, mie mi-au plăcut blonjii. Îl chema Simi, era din comuna Lereşti, o comună foarte frumoasă, numai cu oameni înstăriţi. Lucra la uzina mecanică de Aro…aşa…şi ne-am cunoscut, ne-am iubit la început. Când el a aflat şi a văzut că eu ţin la el şi îl iubesc, atunci a început să mă trateze cu indiferenţă sau (ridică tonul) să mă încerce să vadă dacă cu adevarat ţin la el şi-l iubesc. Şi io când îl vedeam, simţeam fiori reci în tot corpu şi bineînţeles mă consumam; plângeam şi el era foarte mândru când vedea că eu îl privesc de la distanţă şi că ţin la el şi-l iubesc. Şi văzându-l aşa, încetul cu încetul am început să-l uit, să-l dau uitării.

Pentru că el vă ignora…

Pentru că el simţise că este iubit…Vroia persoane mai superioare, precum eu eram un muncitor.

Şi v-aţi simţit inferioară pentru el?

M-am simţit inferioară şi uşor m-am retras. Am zis că s-o găsi şi pentru mine dragostea adevarată.

Cum l-aţi cunoscut pe soţul dumneavoastră?

Pe soţul meu l-am cunoscut lucrând aproape de mine. El lucra la o intreprindere de drumuri şi poduri. Şi eu lucram foarte aproape. El văzându-mă pe mine, s-a îndrăgostit de mine. Eu m-am îndrăgostit de el, era foarte curat, foarte aranjat, foarte civilizat, manierat şi ăăă ştia să să poarte cu o fată. Văzându-l a început săăă mă cucerească. Câte-o zi mă lua de la servici’, mă ducea acasă, mă invita în oraş, la un film şi încetu’ cu încetu’ ne-am îndrăgostit.

Vă mai aduceţi aminte prima întâlnire?

Bineînţeles. Prima întâlnire am avut-o în oraş, în Câmpulung Muscel. Exista un bulevard care se numea „Pardon”, Bulevardul Pardon; pentru că era foarte mic şi toată…tot tineretul acolo se plimba. Unii mergeau în sus, alţii în jos, să izbea unu dă alţii şi făcea „Pardon!” şi cu ocazia asta se numise bulevardul Pardon. Acolo a fost prima întâlnire, am făcut câteva ture pă bulevard, am stat pe-o bancă, am discutat şi asta a fost prima întâlnire. A doua întâlnire a fost cu o invitaţie la film, în oraş. Nu exista pe timpul meu discoteci, erau baluri…baluri care fetele trebuia sa meargă la bal cu mamele. Fata care nu era însoţită de mamă la bal, era discutată de celelalte pe margine că este vagaboantă, deci nu are mama cu ea, nu se poate duce la bal. Precum mama mea nu putea să fie cu mine că nu locuia cu mine în oraş. Mama mea era la ţară, eu lucram în oraş, mergând singură. Am mers cu o fată la bal, a venit un băiat şi m-a  invitat la dans, eu nu am ştiut să dansez, (oftează) l-am refuzat, el a început să…îmi spună că e ceva ruşinos să-l refuz. Atunci am eşit afar’, şi n-am mai intrat înăuntru. Şi de-atunci nu mai m-am dus la bal, văzând că trebuie să fiu însoţită de mama. Mergeam din când în când cu soţul meu, fiind prieten atunci, dar nici el nu dansa, stăteam pă margine şi priveam la unii şi alţii. Am renunţat, nu ne-am mai dus nici la bal. Mergeam la câte-un film, mergeam şi ne plimbam prin oraş, stăteam de vorbă pe bănci în parc, mă conducea acas’ şi reluam … viaţa iară’ de la capăt cu serviciu’ cu problemele noastre de zi cu zi.

18841194

Mi-am adus aminte de un eveniment legat tot de bal din viaţa mea, ăăă, tot aşa într-o searăăă…să prezintă un băiat în faţa mea, pentru că eram şi eu o tânără frumuşică ( mă priveşte zâmbind cu mândrie) o brunetă cu părul natural, ăăă foarte atrăgătoare, să mă invite la dans. Eu spunându-i că n-am ştiut, l-am refuzat, el mi-a făcut un vânt, în spatele meu era o bancă şi m-am aşezat pă bancă. Şi ca să nu râdă lumea, am rămas chiar… pe bancă, să nu creadă lumea că el mi-a făcut vânt. Doi băieţi au observat acel incident şi a sărit să-l bată pă bietul băiat. Eu când am văzut că ei să iau la ceartă, uşurel m-am strecurat şi am ieşit afară. Şi de atunci nici că am mai călcat în … preajma căminului cultural, că acolo se desfăşurau balurile, pentru că…(ridică din umeri) nu ştiam să dansez.

Am vorbit împreună doi ani şi jumătate.După doi ani şi jumătate… a rămas ca să ne căsătorim. El a vrut să vină la părinţi să mă ceară pentru că înainte pe timpul mieu nu era ca acum, ăăă, să să ceară decât mâna, venea cu părinţii împeţiţi şi erau mulţi băieţi care erau de familii bune şi veneau cu foaie de zestre ca să vadă ce-i dă părinţii fetei de zestre, ce are el să scrie în foaie. Am întâlnit şi asemenea de băieţi care i-am refuzat, dar soţu’ mio a venit decât să mă ceară la părinţi.

Şi cum v-a cerut în căsătorie?

M-a cerut în căsătorie că ne iubim după doi ani şi jumătate şi că vrea să fim împreună, să ne întemeiem o familie şi aşa am decis într-o lună de iarnă de ne-am căsătorit…

Aţi acceptat imediat sau aţi cerut un moment de gândire?

Bineînţeles că n-am acceptat imediat, am stat mai m-am gândit, l-am mai, ăăă, verificat, l-am analizat foarte bine să văd ce pas fac în viaţă, că m-am gândit că nu fac un pas pentru o lună, doi, ăăă două sau un an doi, fac pentru toată viaţa. Şi am decis căăă, el ţinea foarte mult la mine, că el dacă nu se căsătoreşte cu mine el se omoară, plângea când io-i spuneam, că îl încercam să văd dacă el mă iubeşte, ăăă, plângea că el nu poa’ să stea făra mine ş-apoi mi-am dat seama că are un suflet bun în el şi zic asta „este cu adevărat jumătatea mea”.

Cum a fost căsnicia dumneavoastră? Aţi simţit că iubeaţi sau că eraţi iubită?

Căsnicia mea a fost foarte frumoasă, până s-au născut copiii. Deci am avut două fete, foarte cuminţi, foarte liniştite, premiante la scoală. Eu mă ocupam mai mult de ele pentru că el era plecat cu serviciu’, pleca dimineaţa şi venea seara. Eu stăteam cu ele, eu eram apropiată de ele, eu eram şi prietenă şi mamă. Ele tot timpu’ erau cu mine. Ne iubea foarte mult, pentru că ne vedea…foarte puţin, seara, dar ăăă a fost…foarte bine la început, pânăăă, a mai apărut câte-o… femeie-n viaţa lui. Bine căăă nu recunoştea niciodată că el are pă cineva, dar era de scurtă durată şi-şi revenea la normal şi vă daţi seama că, ăăă, după atâţia ani de zile, într-o căsnicie întâlneşti şi bune şi rele şi zile fericite şi zile … şi zile mai întunecate.

De ce spuneţi că aţi avut bune şi rele?

Zilele mele în căsnicie au fost şi bune şi rele.. Rele datorită femeile pentru că soţu’ mio … a fost un fustangiu. Îi plăcea mândruleţele. El a fost de meserie şofer şi vă daţi seama că… pe traseu întâlnea tot felu’ de fete, femei, care n-aveau niciun rost şi s-agăţau. Până într-o zi când fata mea cea mare împlinise un an. Atunci el, mă pomenesc cu el venind cu maşina acas’, luându-şi toate lucrurile şi plecând de acasă. Bine căăă până să plece de acasă aveam certuri, chiar şi bătăi, venea cu scandal, nu-i mai convenea nimic, nu-i plăcea nimic. Totu’ era de-a-ndoaselea în faţa lui şi eu şi tot ce făceam. Deci nu era mulţumit de nimic. Şi-a luat lucrurile şi a plecat. A plecat unde el avea o amantă care (oftează) se cunoştea mai demult cu ea. Aflând l-am lăsat, s-a dus. După nouă luni de zile mă pomenesc că vine înapoi să-l iert, că nu trebuia să-l las să plece pentru că a greşit. Are un copil şi el iubeşte copilu’ şi … a fost o întunecare de creier în faţa lui care nu şi-a dat seama ceea ce face. Să-l iert. Eu aveam acel copil, gândindu-mă că este tatăl ei, am zis să trec cu vederea, să îi mai dau o şansă.

Chiar dacă după toată această perioadă de suferinţă…

Dupa toată perioada de suferinţă care am dus-o şi am suferit, pentru că vă daţi seama, rămas, eram tânără la 22 de ani cu un copil de un an, având serviciu’, îl duceam la creşă… nu era uşor pentru mine pentru că nu locuiam cu părinţii în acel oraş, locuiam singură. L-am ‘ertat după nouă luni de zile, a venit,  s-a angajat de unde plecase, s-a potolit o perioadă până am născut fetiţa a doua. Când am născut fetiţa a doua, în ăăă perioada de două luni, cât avea fetiţa, iar a cunoscut o altă femeie şi iar a început scandalu’, şi iar a început ăăă furtuna în familia mea. Ş-atunci mi-am luat copiii şi am zis că plec la părinţii mei şi că termin definitiv. Când am vrut să ies pe uşă cu bagaju’ şi cu copiii, m-am pomenit cu el. M-a întors înapoi în casă, a început să-şi ceară scuze că nu este adevărat, că minte lumea, ăăă este numai intrigi de lume şi să-mi văd de treaba mea că avem doi copii şi el e bărbat, cade pălăria jos şi se scutură mai uşor decât ar fi vorba despre o femeie, în sfârsit. Am trecut şi de data aceasta cu vederea. Am ăăă mers mai înainte, mi-am văzut de copii, de casă, de familie… şi totu’ s-a uitat. Chiar dacă mai călca strâmb, mă făceam că nu văd, că nu aud, dar ăăă nu se mai purta aşa de urât. O perioadă, până fetele au crescut mai mari, au mers la liceu, iar a ăăă cunoscut îîî altă femeie, iar a-nceput scandalu’, intra copiii între noi şi ne … ăăă mă salva pe mine şi el ăăă se răzbuna pe copii, pentru că fetele ţineau cu mine şi nu ţinea cu el. Copiii ţineau mai mult cu mine pentru că ele erau nedespărţite de mine. Ele erau tot timpu’, ele vedeau tot adevărul, cu tot că el îmi scotea mie ochii de lucruri neadevărate, fetele ştiau. Ele nu plecau de lângă mine; chiar şi la o vecină dacă mergeam ele mergeau cu mine. În tot scandalul, ăăă, fata cea mică, Maria, să băga, ea era mai curajoasă. Ea intra între noi şi-l zgâria pe faţă. L-a zgâriat odată dă a mers cu pălări..cu şapca două săptămâni, pentru că ea era mai înaltă şi să simţea mai în putere. Cealaltă, Andreea, cea mare, era mult mai emotivă, ea când vedea scandalu’,  începea să tremure toată şi plângea, s-alegea, ăăă, se aşeza într-un colţ al camerei şi nu să mişca de-acolo, dar cea mică era în stare să-i dea în cap cu ce nimerea şi atunci el a căpătat către ea o ură, o duşmănie, deci îîî, ăăă, era foarte urât vazută . Toate relele care să întamplau, că, fiind şi ele copii mai făceau prostii, ca fiecare copil. Ăăă, ea era bătută… tot timpul de el, pentru căăă, ea i le-ntorcea toate vorbele pă dos, îi spunea numai adevăru’ şi realitatea şi pă el îl deranja.

Ati trăit şi v-aţi creat o familie într-o perioadă nu tocmai uşoară aş putea spune, în care comunismul era la putere. Cum a fost pentru dumneavoastră? Vă simţeaţi liberă să faceţi ceea ce simţiţi sau v-aţi considerat constrânsă de regulile puţin mai stricte de atunci?

După ce că ăăă trăiam în într-o perioadă grea a comunismului care nu se găsea nimic, atât că aveam casă dată de stat şi aveam servici’, dar nu se găsea alimente, cu cunoştinţe şi relaţii mai aveam şi viaţa agitată în familie. Ăăă pe timpu’ acela, nu puteam să divorţez pentru că ăăă… trebuia să îndur numai io cu copiii, îmi lua statul casa, rămâneam cu copiii pentru că era pe numele ăăă tatălui, a soţului a capului de familie şi io rămâneam cu copiii şi aşa că a trebuit să îndur. Viaţa a fost foarte grea pe timpu’ comunismului. Noi trebuia să ne ăăă…obişnuim cu tot ce ăăă… cu tot ce exista. Lucram şi sâmbete şi duminici, n-aveam voie să lipsim de la servici’ cu condică de prezenţă, era foarte greu. Salariul era foarte mic dar n aveam ce sa facem, trebuia să îndurăm , să creştem copiii, să-i dăm la şcoli şi să mergem mai departe.

El a fost totuşi gelos vreodată?

Da. El le făcea, deci el umbla cu mândrele şi când venea acasă ca să ăăă nu mai am io timp să-l cert sau să-l iau la întrebări, de ce întârzâie şi de ce să poartă urât, îmi scotea mie ochii că eu sunt de vină, că eu am pe altcineva şi de-aia fac ăăă scandal şi mi să pare mie. A fost tot timpu’ foarte gelos, deci el le făcea şi io le trăgeam.

Dar v-a bătut vreodată cu adevarat, adică a dat vreodată în dumneavoastră?

Bineînţeles, nu numai o dată. Mi-aduc aminte de o întâmplare… ( oftează) când am luat bătaie cu cureaua d-am avut pe corpu’ meu numai dungi … din ce cauză, eu lucram într-o comună care făceam naveta cu autobuzul şi şefu de post de la…din comună de acolo locuia lângă mine, la acelaşi bloc. Nimerindu-ne amândoi în autobuz şi mergând către casă amândoi, am mers unul lângă altul pe stradă. El m-a urmărit, m-a văzut că merg cu el, la olaltă, nu dă braţ, nu de mână, deci unu’ lângă altu’ şi acasă când a venit a început cu înjurături cu ăăă… scandal și cu ifose de gelozie…că eu, ce-am căutat să merg laolaltă cu șefu de post. Explicându-mi că ne-am nimerit în autobuz, el n-a mai așteptat. Nici una, nici două a luat o curea care a îndoit-o-n două și a început să dea în mine mai rău c-antr-un animal. Am țipat cât am putut, copiii nu-i aveam acasă, le aveam la părinții mei pentru că mă mai ajuta cu ele când creșele erau închise sau căminele, le duceam la părinți la țară. Și-am mâncat bătaie până m-a lovit și la nas dă mi-a curs sânge, într-un lighean cu apă era roșu. A doua zi îl sun pe tatăl mieu și a venit. Când m-a văzut a început să plângă (i se umezesc ochii şi se uită in jos) și a spus „Imediat te desparți de el și mergi acasă. Nu e omul ca să stai și să, ăăă, duci viață cu el. Ai doi copii, te ajutăm noi, îi creștem, dar cu el nu mai rămâi”. Eu ce să fac? N-am ascultat părinții…am stat, el foarte lingușitor, a început să plângă că nu mai face și că a greșit și tot așa cu vorbe dulci și frumoase, iar m-a înduplecat, iar m-a , ăăă… amețit cu vorbele și iar l-am iertat și iar am luat-o înainte cu căsnicia și tot așa…O zi bună, zece rele, dar… așa era femeile în timpu’ de atunci. Nu ca acum, acu’ statu’ le oferă ăăă locuințe de-și ia copiii și se duc și trăiesc acolo, nu mai acceptă bătăi și scandaluri. Atunci nu intervenea nici poliția că n-avea voie să să bage în familii. Dacă te duceai și reclamai nu se băga nimeni. Zicea e soț și soție, e familie, nu ne putem băga.

Subiectul principal al interviului nostru este cum iubesc românii, așa că îndrăznesc să vă întreb cum ați iubit? Dacă nu ați avut o căsnicie prea fericită, atunci ați avut două fete pe care le-ați iubit enorm nu?

 Da… Eu l-am iubit pă el că a fost primu’ mio bărbat. Deci cu băieți am vorbit, foarte mulți, dar ca bărbat, el a fost, primu’ bărbat și a trebuit să-l iubesc având și doi copii. Fetele mele au fost sufletu’ mieu și viața mea. Eu pentru ele am trăit, pentru ele trăiesc. Și-acum că sunt mari, la casele lor, tot copiii miei sunt. Pe cât cea mică, ăăă, neavând servici’, era timpu’ comunismului și nu să găsea, trebuia ca să ăăă … numai copii de oameni bogați sau io știu, ăăă, cu ăăă…(oftează adânc) cu mari cunoștințe și relații își lua serviciu’. Ea și-a luat inima-n piept și a plecat în străinătate. A plecat în Spania cu o echipă de dansuri moderne.

 Ați fost de acord?

Eu nu am fost de acord pentru că mi s-a rupt sufletul știind că pleacă și dându-mi seama că ea nu va mai veni înapoi acasă, dar ea mi-a promis mie că nu va rămâne niciodată acolo, precât s-a indrăgostit un spaniol de ea și s-a căsătorit cu ea, nu a mai lăsat-o din mână să plece. Are 15 ani de când e căsătorită și a rămas..

  Incă este acolo?

Locuiește în Spania, nu are copii însă mi se rupe inima, că doi copii am avut și am rămas decât cu una, care de la cea mare am și o nepoțică care este nu viața mea, mult mai scump decât viață, suflet, nu știu cum să zic pentru că cu ea am rămas, pă ea am crescut-o, pă mine a pus ochii, io am pus ochii pe ea, ea este sufletul și viața mea. Nu mi-am dat seama, fiind bunică, când vedeam bunicile că își iubesc atât de mult nepoții zic oai de mine, n-am să iubesc chiar atât de mult,că eram sătulă de copiii mei și mai crescuserăm niște nepoți de la o soră, eram plictisită, dar ăăă rolul de bunică este mult mai mare și mai sentimental, mai ăăă… n-am cuvinte să mă exprim, cum este să fii bunic, să-ți crești nepoţelu’ cu bucurie și cu dragoste. Și în special fiind și cuminte copilul, nepoţelu’ să fie cuminte și ascultător. Este extraordinar, un lucru cel mai scump pe pământ.

Cu mama ei însă cum vă înţelegeţi?

Foarte bine mă înțeleg și cu mama ei, pentru că e fata mea, pentru ele am trăit, pentru ele am suferit, pentru ele am înghițit un ăăă, ăăă dumicat cu pâine…cu noduri, crescându-le.  Cu tatăl lor n-am vrut să divorțez, am zis să cresc, să crească lângă tatăl lor. Să aibă ambii părinți. Așa că, pentru mine găseam, oricând un alt bărbat, dar tată cu adevărat pentru copii nu se găsea niciodată și nici nu se găsește niciodată. Cine spune că iubește copiii ăăă ai altora sunt fățarnici.

De ce credeţi asta?

Cred pentru că nu poa’ sa iubească un copil mai mult decât cum şi-ar iubit copilul lui din sufletul lui, sângele lui.

Daca aţi da totuşi timpul înapoi, aţi face vreo schimbare?

Dacă aș da timpul înapoi aș face schimbare de n-aș mai vrea să sufăr cum am suferit, aș ăăă rămâne cu copiii și i-aș crește în liniște, în dragoste, n-aș mai sta să primesc ăăă…înjurături de la bărbat, bătăi, injurii și lucruri aa vorbe urâte.

Ați divorța…

Aș divorța, mi-aș vede de copii, aș trăi pentru copii cum am trăit și pană acum pentru că viața e foarte scurtă, e foarte scumpă, prețioasă, astăzi ești, mâine nu mai ești. A devenit timpul când ăăă și tinerii se îmbolnăvesc de nici ei nu știu de ce sufără și se pomenesc că ăăă ferească Dumnezeu a dat de vreun necaz.

 V-a fost vreodată frică ăăă, de ideea că fetele dumneavoastră ar putea să aibă același destin? Să cunoască o persoană și să fie nefericite într-o relație destul de lungă?

Nu mi-a fost frică, pentru că eu le-am explicat și ele trăind cu mine și văzând situația mea, ele nu au fost, nu s-au grăbit să să căsătorească de tinere. La fel au vorbit și ele, la timpu’ lor o perioadă mai lungă cu bărbații lor, deci nu au fost grăbite imediat cum a cunoscut un băiat, gata să căsătorească , să plece de acasă, să scape. Nu mi-a fost frică pentru că au fost ajutate de mine cu un sfat cu o vorbă, cu tot ce am putut le-am ajutat.

V-ați gândit vreodată să adoptați un copil?

  M-am gândit să adopt și un copil. Odată când fata mea s-a căsătorit în Spania și mi-a explicat că n-o să mai vină în România decât în vizită, am zis că rămânând numai cu unu’ și având decât un singur nepot, eram decisă să adopt un copil, pentru că sunt atâți’ copii amărâți, săraci, părăsiţi de părinți, de mame și eram decisă să adopt. Am stat și m-am gândit, am calculat, zile-n șir chiar și luni de zile , gândindu-mă peste ce copil dau, ce caracter va avea, ce ăăă, fel de copil nimeresc. Și ca să nu-mi blestem zilele, am zis mai bine ajut. Mă duc la cămine de copii, am fost, le-am dus jucării, le-am dus tot ce-am putut, le-am luat ăăă punguţe cu dulciuri și le-am dus. Și mă duc mereu de câte ori am nevoie și de câte ori pot. Îi ajut, îi iubesc și pe stradă când îi întâlnesc, ăăă, îi ajut. Cu bănuți sau cu… dulciuri, cu pâinică, cu tot ce am, așa că nu mi-am bătut capu’ pentru că nu știi ce nimerești.

  Dar soţul dumneavoastră ce părere a avut cand a auzit ca aţi vrea sa adoptaţi?

Soțul meu ăăă, soțul meu când a văzut că vreau să adopt, el a zis „e problema ta, e treaba ta , tu îl crești, tu te chinui, pe mine să nu mă tragi la răspundere, să nu mă obligi, că io nu sunt de acord să iau un copil străin. Am doi copii, am o nepoțică, ăștia sunt ai mei”. Și dacă am văzut că nu am niciun sprijin și nicio vorbă de încurajare, am zis mai bine să mă las păgubașă și mai bine să-i ajut de câte ori am nevoie așa…

 Cum iubesc românii acum? Ce părere aveți despre asta? 

În ziua dă astăzi, tinerii să-ndrăgostesc foarte repede. Nu-și dau seama că este viața foarte grea, ei nu sunt siguri nici pe servici’, nici pe locuință, și-s foarte multe situații când ăăă, să-ndrăgostesc inconștient.  Ei cred că a te-ndrăgosti înseamnă a prinde pe Dumnezău de picioare, că-i ajută părinții toată viața, da sunt părinți care n-au posibilități și…ei fac pasu’ ăsta, stau un an sau stau o jumătate de an și ajung la divorț, mai rămâne și un copilaș pe drumuri care sufără și să bat pă el, ba la mama ba la tata, nu știe încotro să o ia, pă cât, pă timpul mieu era alt caracter. Nu pot să spun că românu’ este mult mai sufletist, ăăă, mai ospitalier, față de alte țări, alte naționalități, luând exemplu de la ginerele meu care este căsătorit cu fata mea, este căsătorită cu un spaniol. El este foarte rece-n suflet față de românii noștri. Nu gândește și nu trăiește decât pentru el. Nu are treabă de de vecini, de rude, de neamuri, deci nu sânt sufletiști; pă cât românu-și dă haina după el să ajute un amărât, să ajute un sărac, chiar d-ar rămâne nemâncat, îți duce ultima frimiturică să ajute un om amărât. D-aia tinerii în ziua dă astăzi trebuie să fie foarte conștienți, pentru c-au ieșit lucrurile acestea de distracții, discoteci…io știu, ăăă, droguri, care poate nici ei nu știe pe ce drumuri o apucă, luând și visând ei zic că tot ce zboară să mănâncă, dar nu este așa. Rar tineret să judece și să îndrăgostească, ăăă, cu adevărat. D-aia e bine să nu vorbești numai cu un băiat sau cu o fată, să pui ochii să te-ndrăgosteşti. Cât ești tânăr, poți să vorbești cu mai mulți băieți, cu mai multe fete, să ai ce alege pentru că nu seamănă unu’ cu altu’. Unu’ este mai ăăă, sufletist, unu’ e mai nervos, poate unu’ e mai îîî bătăuș, ăăă, altu’ se antrenează în ăăă lucruri care nu sânt în caracter să le practice. D-aia trebuie foarte atent. Eu mi-am educat copiii foarte bine. Le-am esplicat fiind și fete tot ce există pe acest pământ, tot ce e rău și tot ce-i bun, să să ferească de ce-i rău și să ia numai lucruri bune, să fie conștiincioși, să fie respectuoși, să lase loc de bună ziua, să lase loc oriunde s-ar duce, să i să mai deschidă ușa și a doua oară. Io știu, ăsta-i sfatu mieu la vârsta care o am și trăind în lume de la vârsta de 14 ani plecând de acasă, părinții miei n-au avut posibilități să mă ajute. Eu văzând şi-am cunoscut ăăă, şcoala vieţii, am văzut fel şi fel de cazuri ş-am analizat, am cules tot ce-a fost bun.

În final aş vrea să vă întreb, ăăă, ce aţi spune dumneavoastră noii generaţii?Cum ar trebui ei să iubească ca să fie fericiţi?

Noua generaţie în timpul de astăzi nu spun că sunt fericiţi, sunt tare nefericiţi, datorită timpurilor şi conducerii care avem în ţară şi ieu i-aş sfătui săăă… fie foarte atenţi şi la persoanele care ei vor să-i îndrăgească, să-i iubească, să nu să-ndrăgostească nebuneşte, să nu facă decepţii de dragoste că există pentru fiecare locşor în viaţa lui. Să iubească după ăăă cerinţele inimii şi ale sufletului. Să fie mult mai ascultători, mai civilizaţi, pentru că ăăă sunt foarte mulţi copii de bani gata care nici respect nu-l are-n ei. Trece pe lângă un om bătrân sau urcă într-un tramvai, autobuz, trolebuz, vede un bătrân în picioare, el nu se ridică să-i cedeze locul. Nu au ăi şapte ani de-acasă. A trecut timpu pe lângă ei precum ăăă …fluturi în zbor. Să fie mult mai întelegători, mai respectoşi, să-şi iubească părinţii, prietenii, vecinii. Un mic ajutor să-l acorde pe stradă, de s-a…d-a văzut un om neputincios sau căzut sau io ştiu cum ăăă îl vede, să sară-n ajutorul lui, nu să treacă pe lângă el şi să nu-i acorde nicio atenţie. Să-şi deschidă sufletul mai bine, mai mult către cine crede că este prieten. Ăsta este sfatu’ mieu şi …gândurile mele. Le doresc multă sănătate la tinerii de astăzi şi mult noroc în viaţă.

Doamna Ilinca Zavate este vecina bunicii mele și o bună prietenă de-a ei, motiv pentru care ne cunoaștem încă din copilărie. Întotdeauna m-au fascinat poveștile dânsei și modul lejer în care vorbește, indiferent de subiect. Fiind o persoană deschisă, receptivă, a acceptat imediat invitația mea de a face un interviu împreună, chiar dacă i-am specificat că aș dori să dezbatem un subiect destul de puternic pentru trecutul dânsei.

M-a invitat un etaj mai sus, în apartamentul ei, unde m-a așteptat în bucătărie cu un cozonac proaspăt și o ceașcă de cappucino. Nu arăta foarte diferit față de descrierea mândră pe care și-a făcut-o în interviu, doar puțin mai plinuță, cu părul creț, tuns scurt, vopsit într-o culoare de vișină putredă, așa cum i se descrie mereu bunicii mele.

Interviul a fost plăcut, deși doamna Ilinca a fost puțin crispată din cauza telefonului, chiar dacă am întrebat-o de la început dacă este de acord să fie înregistrată. Mi-a spus că îi este teamă să nu spună ceva greșit și întreg interviul a vorbit uitându-se la el, concentrată să spună ce trebuie. Chiar dacă am știut povestea ei de viață aproape pe de rost, pentru că îi place foarte mult să vorbească despre trecut, reușește mereu să adauge alte detalii, iar interviul a fost interesant și mi-a captat atenția de la început până la sfârșit.

În final am reușit să înțeleg un lucru despre doamna Ilinca. Indiferent de toate problemele și întâmplările pe care le-a întâmpinat până la cei 68 de ani, reușește să spună că a avut o căsnicie frumoasă, a înțeles, a acceptat și a mers mai departe dând dovadă de forță și curaj, lucruri pe care le admir foarte mult la dânsa.

Anunțuri

Printre copiii care au crescut într-o epocă nedreaptă, în care libertatea și posibilitățile unei vieți prospere erau visuri prea puternice pentru a fi măcar gândite, a crescut și Ioana Rizescu. O femeie care emana fericire născută prin înțelegere și acceptare, adora să povestească frânturi din viața sa, pe care nu o considera nicicum altfel decât potrivită, ” cum fiecare om trăiește și bune și rele”.
1. Tu ai făcut parte din generația cu cheia de gât?
„Nu, n-am făcut parte pentru că nici nu încuiam ușile. Am trăit la țară, acolo nu se încuiau ușile. Eram 8 frați, părinții mei erau foarte buni, mama era mai aspră, stătea cu gura pe noi toata ziua, dar tăticu’ muncea pe șantier, venea la o lună- două acasă. Noi ne-am crescut unul pe altul; am fost amărâți, nu am avut posibilități. Ne îmbrăcam cu hăinuțele rămase de la cei mai mari, n-aveam jucării, făceam păpuși din cârpe. Nu aveau părinții bani să ne ofere tot ce aveam nevoie, eram mulți. Când vedeam la școală câte cadouri primeau învățătoarele, îmi doream să cresc, să fac aceeași meserie, ca să primesc și eu cadouri, că n-aveam.”
Când aduc în discuție învățămăntul românesc, mă privește resemnată. Povestește cu mândrie despre sistemul dur, dar serios de la acea vreme, care obliga elevul să învețe carte, în timp ce îmi demonstrează că și acum, la cei aproape 70 de ani, știe să numere în rusă. Judecă însă aspru situația din prezent, la care rămâne cu gândul până la finalul reportajului.
2. Cum era la școală?
„Profesorii erau mai aspri, copiii nu răspundeau, în clasă bâzâia musca, nu ca acum. Foarte disciplinați. Înainte să intrăm la ore în clasa a5a ne strângeam toți în curtea școlii și se zicea „Tatăl Nostru”, apoi fiecare intra în clasa lui. În timpul comunismului toți copiii erau obligați să meargă la școală, să poarte uniforme, să nu fie mai eleganți decât profesorul, tunși, aranjați. Care aveau posibilități făceau și o facultate, își găseau  de muncă. Acum faci trei facultăți și degeaba.”
Modestă, poate prea modestă, lasă aspectele dure ale vieții să se piardă printre detalii, ca și când nimic din ce s-a întamplat atunci nu a afectat-o atât de mult încât să nu dea uitării.
3. Foarte mulți îl condamnă pe Ceaușescu pentru tratamentul dur și pentru interdicțiile din perioada conducerii sale. Tu ce părere ai, a fost o perioadă bună?
„A fost ca am avut serviciu, casă, mașină. Era mai multă disciplină, dar n-aveai voie să vorbești. Acum vorbesc toți, dar nu spun nimic. Atunci nu aveai libertate, acum avem, dar nu știm ce să facem cu ea.”
4. Crezi că mai e vreo soluție?
„Odată ce se pun oameni capabili în fruntea conducerii, atunci vor fi soluții de redresare a țării.”
5. Mai sunt oameni capabili?
„Mai sunt…dar mulți se retrag pentru că țara noastră a ajuns furată, jefuită… și nu se mai bagă nimeni. Daca nu iau amploare să creeze locuri de muncă, să le ofere o casă, un trai mai bun, va fi vai de tineretul ăsta. Degeaba fac facultăți, degeaba se sacrifică, dacă n-au posibilități să plece în afară, să-și găsească o slujbă… Și dacă pleacă ei, se distruge țara, dar ce să facă aici dacă nu avansează medicina, învățământul? Se va ruina totul.”
6. Crezi că Ceaușescu s-ar fi descurcat mai bine? Crezi că dacă ar fi fost în continuare președinte, țara ar fi fost mult mai dezvoltată?
„Ce a făcut Ceaușescu… aștia au dărâmat. El s-a descurcat, atât că îmbătrânise în ultimii ani, nu-l mai ducea creierul, era comandat de Elena și consilierii lui, era o marionetă. El credea că e suprem, că putea face orice. Lumea murea de foame, dar el știa că e mâncare. Atunci erau zeci de conducători. Acum sunt sute și dorm în Parlament.”
7. Cum a fost perioada revoluției?
„Aveam spioni în bloc, dar nu îi știam, așa că nu vorbeam cu nimeni, ne vedeam de treabă. În casă vorbeam încet, pereții erau subțiri. În seara revoluției eram la Pitești; Cristina avea 18 ani și Irina 16. Ne piteam în casă ca șobolanii; vedeam la televizor numai gloanțe, copii morți . Aici era liniște, doar în fața primăriei erau steaguri rupte , țipau, urlau cei care se dădeau revoluționari . Apoi s-au potolit. Cu 3 ani înainte am avut și cutremur, în ’86. Eram în timpul zilei, veneam de la serviciu și tot cădeam în gard și-mi ziceam „Doamne ce amețită sunt”, când colo era cutremur, dar nu a fost la fel ca cel din ’77. Atunci ne-am speriat foarte tare, am avut și pagube mari, dar am avut noroc pentru că aveam asigurare. Țin minte că atunci, după cutremur, mulți oameni au dormit în mașini de teamă să nu se repete.”
E conștientă de nedreptățile unui dictator pierdut în puterile sale și întelege că în sufletul multor oameni, focul nu va fi stins niciodată, dar cu ușoară inocență, ea tinde să deschidă alte subiecte, semn că au fost evenimente mai importante în concepția ei și care au făcut mai multe pagube, decât cele pe care oamenii și le-au creat singuri.
Oftează când îndrept discuția spre sfera familiei, nu pentru că nu ar avea ce povesti, ci pentru că nu poate rezuma o întreagă poveste în câteva rânduri.
8. Pe bunicul cum l-ai cunoscut?
„El lucra la Drumuri și Poduri , m-a așteptat, m-a dus acasă, ne-am împrietenit, am vorbit 2 ani de zile apoi ne-am căsătorit.”
9. Cum ai reacționat când ai fost cerută de nevastă?
„Nu prea voiam să mă căsătoresc, pentru că depășisem vârsta , aveam deja 21 de ani și văzusem multe cazuri, femei nefericite … „
10. Depășisei vârsta la 21 de ani?
„Da, am plecat de acasă la 14 ani și am stat la sora mea, la Câmpulung. La 16 ani m-am angajat .Erau altfel vremurile atunci. Fetele de vârsta mea aveau deja copii. Eu am fost penultima din familie care s-a căsătorit, dar la un an a venit primul copil. Era așa de frumoasă, mititica, nu plângea, a fost cuminte tot timpul, apoi, peste doi ani am făcut-o și pe Irina. Nu prea m-am bucurat la început pentru că voiam să fie băiat, dar a fost oricum destul de băiețoasă. „
11. Cum a fost căsătoria ta? A fost ușoară?
„A fost…potrivită . Nici fericită, nici nefericită. Avea patima femeilor, poti să și  scrii acolo. Dar mi-am văzut de copii, de casă și de serviciu. Știam, dar treceam cu vederea. Pentru mine copiii au fost totul. Pentru ei trăiam.”
12. Nu te durea niciodată?
„Mă durea foarte rău, venea acasă ca un musafir, nu-l interesa copiii, familia. Au fost momente când voiam să mă despart, dar m-am gândit la copii. În vremea aia nu se despărțeau ca acum. Eram privită strâmb de societate.”
13. Dacă ar fi să schimbi ceva din toată viața ta, ce ai schimba?
„Nu m-aș mai fi căsătorit, aș fi înfiat un copil sau doi că n-aș fi putut trăi singură pe lume . Aș fi fost mai fericită.”
Când ochii au început să-i lăcrimeze, am realizat că am atins un punct sensibil și am ales să mă opresc. Am realizat în final că focul nestins din sufletul bunicii mele, nu a fost niciodată din cauza comunismului, revoluției sau unei vieți sărăcăcioase, ci a zbuciumului interior pe care nu l-a putut niciodată opri.
14. Cum ai caracteriza toată viața ta?
„Copil, om, chinuit. O societate strâmbă.”

Întodeauna am tăcut. Nu pentru că nu aș fi avut lucruri de spus, ci pentru că uneori am avut atât de multe, încât îmi era teamă că nu mă voi mai opri niciodată. Am tăcut pentru că am considerat că vorbele mele fac mai mult rău decât tăcerea mea, am tăcut pentru că vârsta nu îmi oferea șansa de a fi ascultată oricât de tare aș fi țipat… așa că am tăcut. Și am crescut. În aceeași tăcere dureroasă pe care nimeni nu a observat-o, dar pe care am încercat să o eliberez în scris, puțin câte puțin, temătoare, ca și când fiecare rând prindea viață urlând revoltător și neînțeles. Am umplut pagini întregi de țipete disperate pe care nimeni nu voia să le audă. Nu am lăsat niciun colț de caiet să respire, un timp. Apoi, m-am oprit. Am tras aer adânc în piept și am înțeles. Am înțeles că nimeni nu a fost atât de temător ca mine ca să audă și să înțeleagă așa că am renunțat. Am reprimat orice sentiment care încerca zadarnic să mă cuprindă și am renunțat la rândul meu să-i fac pe alții să vadă ce văd eu. Am ținut ochii deschiși, dar am tăcut.

 

nina-ricci-logo_0

 

” The creation of a perfume is an act of love, wheter real or imaginary. I am romantic.I couldn’t imagine leaving without dreams.”                             – Nina Ricci

Pasiune. Eleganță. Sexualitate. Feminitate. Lux. Romantism. Mister.

Astea-s cuvintele care-mi vin mie în minte atunci când mă uit la reclamele marca Nina Ricci.

  1. Nume brand: Nina Ricci

De peste 80 de ani, Nina Ricci surprinde esența feminității. Etalon al modei couture, precum și ”Couturier du Parfum”, celebra casă Nina Ricci reprezintă simbolul feminității prin excelență, al chicului atemporal, al farmecului parizian și al viziunii poetice; valori ce se regăsesc și în gama de parfumuri.

 

  1. URL: https://www.ninaricci.com/en-INT/ https://www.facebook.com/ninaricci

Deşi am blogul ăsta de ceva vreme, update-urile îmi dau puţin bătăi de cap şi nu reuşesc să ofer previzalizări linkurilor, aşa că o să le las mai sus. Din păcate, foarte multe prezentări sunt puse direct pe pagina de facebook, aşa că nu le pot downloada, dar cine doreşte poate arunca o privire acolo că-s faine.

Mai jos sunt câteva feedback-uri primite pe pagină de la clienţi extrem de mulţumiţi şi un print cu partea principală a profilului unde putem vedea câte like-uri, vizalizări are şi, din nou, pentru cine doreşte să dea o viziă până în Paris :)), adresa.

 

Dacă tot vorbeam de pasiune, clipul de mai sus spune tot ce e de spus

  1. Istoric: Nina Ricci, pe numele său Maria Adélaïde (n. 14 ianuarie 1883, Turin Italia – d. 30 noiembrie 1970, Paris), a fost o creatoare franceză de modă de origine italiană. Fondată în 1932, provenind din universul croitoriei de lux, Nina Ricci este prezentată lumii întregi prin intermediul unui univers complet: modă, accesorii, parfumuri și cosmetice. Bazându-se pe puternice valori romantice și un spirit parizian, Nina Ricci exprimă prin creațiile sale toată poezia și feminitatea unui imaginar… care duce la visare.
  1. Logo și Simbol: Fontul ales este elegant, dă senzaţia unei semnături realizate cu o pană sau un stilou cu peniţă, reprezentând poate imaginea pariziană şi luxul din perioada rochiilor de epocă.
  1. Celebrități: Reese Witherspoon, Nicole Kidman, Anne Hathaway şi magnifica Kim Kardashian etc sunt doar câteva din celebrităţile care s-au declarat veşnic îndrăgostite de parfumul Nina pe care îl promovează cu fiecare ocazie.
  1. Ambalare: Parfumul Nina Ricci Nina este un parfum pozitiv, sticla are forma foarte simpatica, de măr, în diferite nuanţe, în funcţie de aromele pe care le are. Spre deosebire de alte sticle sofisticate, sticla Nina mi se pare elegantă, feminină printr-o simplitate angelică, sticlă care mă duce totuşi cu gândul la mărul interzis, o plăcere incomensurabilă care atrage misterul, pasiunea şi dorinţa de aventură. Nina Ricci Nina este un parfum senzual care îmbină luxul, senzualitatea și tandrețea. Aş puteea adăuga că, amestecul unic, dulce-amar al parfumului Nina stimulează simțurile.

Arome de mijloc: vanilie, praline, maracuja, bujor, citrice, în principal lămâie calabria

Arome de bază: cedru, mosc alb, lemn de măr

 

 

 

Sursa:

https://www.facebook.com/ninaricci/?fref=ts

http://www.aoro.ro/nina-ricci/

https://www.ninaricci.com/en-INT/

https://www.youtube.com/results?search_query=nina+ricci

 

 

Povestea Milka ia naștere prin 1800 când Philippe Suchard își deschide propria ciocolaterie în Neuenburg și pentru a-și face publicitate creează un anunț publicitar ” au chocolat fin de sa fabrique” (ciocolată fină de casă). Douăzeci de ani mai târziu el își extinde afacerea cumpărând și dotând o moară, unde putea face peste 30 de kg de ciocolată pe zi, pe care le vindea mai apoi sub forma de tablete sau napolitane.Doi ani mai târziu apare în sfârșit numele de brand „Milka”.

Istoria Milka

Imaginea brandului
Numele este compus prin alăturarea primelor silabe ale cuvintelor lapte și cacao din limba germană ( Milch+ Kakao=Milka). Inițial numele nu era foarte vizibil, așezat în centrul superior sau într-un colț, vizibil fiind doar numele inițial, cel al fondatorului Suchard . Ulterior, ambalajul a avut parte de mai multe schimbări până s-a ajuns la concluzia că numele Milka va fi scris cu alb pe un fond mov, imagine păstrată și astăzi, cu mici modificări.
Mai târziu, cam un secol mai târziu, Milka a apărut și în România unde a fost primită cu multă căldură de românii pofticioși care aveau acum destule sortimente din care puteau alege ca de exemplu :Milka ChocoBiscuit, Milka ChocoCookie, Milka ChocoMinis. Datorită gustului unic și a calității de care Milka a dat dovadă, brandul a ajuns foarte cunoscut, iar acum ocupă o bună parte din raioanele de ciocolată din magazine.

dddddd

În prezent Milka are o gamă variată de produse de la tablete ( alune, bubbly lapte, caramel, happy cow, noisette, oreo, sandwich tuc/lu, zmeura), praline sau biscuiți( cake&choc, choc&choc, Chico biscuits/cookies/twist, jaffa rasberry/chicolate mousse/grains).
Competitori
Competitorii Milka sunt Heidi, Lindt sau Cote D’or, branduri la fel de puternice dând dovadă de calitate superioară față de alte produse similare. Milka rămâne însă cunoscută ca „cea mai fină și rafinată ciocolată” pentru consumatorii săi.

PicMonkey Collage.jpg

Cum se diferenţiază brandul de competitorii săi?
Brandul Milka are și o mascotă, o văcuță pe nume Lila, realizată de agenția de publicitate „Young & Rubicam” în anul 1972 care în timp a devenit emblema celei mai fine ciocolate cu gust unic și rafinat. Lila este prezentă în majoritatea reclamelor făcute de Milka fiind un personaj important care, prin aspectul unic, face ce face și aduce oamenii mai aproape pentru a înțelege pentru totdeauna că cel mai bine e ” împreună”.

Lila the super cow

„Tandrețea din interior se vede Lila la exterior” este mesajul pe care brandul reușește cu succes să-l transmită prin diferite campanii și concursuri menite să aducă dragostea, iubirea, prietenia e primul loc.
Profilul consumatorului
După gen : masculin și feminin, dar aș putea spune preponderent masculin. Un sondaj din Marea Britanie publicat pe „Sky News” arată că bărbații consumă de două ori mai multă ciocolată spre deosebire de femei, acestea văzând ciocolata poate chiar ca pe o amenințare la siluetă și sunt mult mai atente ( aici nu e și cazul meu, să ne înțelegem) la cantitatea de dulciuri pe care o consumă.
După vârstă : 16/20 -35/40 de ani ; copiii și bătrânii merg în general pe ideea că „ieftin e mai bine” pentru că preferă să cumpere mai multe lucruri cu o sumă de bani pe care o pot cheltui pe un singur 1972produs; segmentarea pe care am făcut-o îi are în prim-plan pe cei care nu pun foarte mult accent pe prețul produsului, cât pun pe calitatea acestuia.
Mediul de proveniență : deși nu este o ciocolată foarte scumpă, persoanele din mediul rural preferă produsele nu la fel de calitative ( Africana, Laura), dar mai ieftine, motiv pentru care voi spune preponderent urban
Profil psihologic : consumatorii Milka nu sunt persoane zgârcite, care vor să mănânce singure; din contră, imaginea Milka își întruchipează consumatorul ca fiind unul tandru, căruia îi plac gusturile fine, rafinate, dar pe care le împarte de asemenea și cu cei dragi.

Sursa:

http://www.milka.ro/

http://www.ganduritandre.ro/

https://promo.milka.ro/cum-particip/

https://www.youtube.com/results?search_query=milka+

http://www.milka.ro/brand/istoria%20milka

https://clubuldeciocolata.wordpress.com/2013/09/15/milka-istorie-si-prezent/

milka-wave

 

Au mai rămas 73 de zile până la Crăciun. Spun asta din fața laptopului, cu un pahar de Cola în partea stângă și alte 2 sticle refugiate lângă birou. Sunt dependentă.
 Coca-Cola este cea mai populară și bine vândută băutură răcoritoare, reușind de-a lungul timpului să-și creeze un brand cunoscut în întreaga lume,însă nu acesta este motivul pentru care am ales acest subiect spre dezbatere, ci faptul că este singurul produs care, pentru mine ilustrează perfect atmosfera sărbătorilor de iarnă.

Istoric

Totul a început la data de 8 mai 1886, sună foarte dramatic, știu, când Dr. John Styth Pemberton, un simplu farmacist local, a produs în curtea din spatele casei sale siropul Coca-Cola. L-a dus la farmacia „Jacob’s” unde a fost testat, analizat și în final considerat excelent pentru a fi pus în vânzare pentru suma de 5 cenți/pahar, mai ales că în mod misterios ( pentru că nu știm sigur dacă a existat cu adevarat o intenție sau un accident) siropului i-a fost adăugată apă carbonatată, transformându-se dintr-o dată într-o băutură diferită, răcoritoare și delicioasă.history_1886_1_first_taste
Pemberton, un anteprenor nu foarte priceput, nu a conștientizat potențialul siropului și ușor ușor a vândut toate acțiunile, în final Asa G. Candler ( un om de afaceri din Atlanta) fiind singurul deținător a ceea ce avea să devină un succes mondial. El a renunțat la farmacie și s-a axat doar pe producerea băuturii răcoritoare, iar în 1985 a anunțat în raportul său anual : “Coca-Cola se bea acum in fiecare stat si teritoriu din Statele Unite”.

Imagine. Logo

Frank Robinson a creat numele brandului ( Coca-Cola) gândindu-se că cei doi „C” ar arăta bine într-un logo şi ar atrage atenţia în reclame, afişe ş.a. Culoarea roşie stimulează activitatea cerebrală; este o culoare puternică, semnifică distracție, acțiune, energie, dragoste, curaj, elemente de altfel reprezentative pentru ceea ce vrea sa transmită brandul.
Din documentarea pe care am făcut-o am descoperit că, din cauza faptului că devenise o băutură populară şi dorită, foarte mulţi căutau să facă profit prin comercializarea unor produse similare. În 1916 însă, problema a fost rezolvată, noua și unica sticlă Coca-Cola fiind aprobată de îmbuteliatori, iar mai târziu ( bine…vreo 50 mai târziu, but that’s not the point)  a fost înregistrată ca marcă de Biroul de Invenții al Statelor Unite, alături de Coke.
history_1942_coke_shortBy the way, mereu am avut senzația ca Coke nu este chiar Coca-Cola, dar în final am aflat că a existat și o campanie de promovare în care publicului neștiutor ( ca mine) i se atrăgea atenția că Coke și Coca-Cola este, în fapt, unul și același produs.

Publicitate

 Încă de prin ’60 Cola avea campanii și sloganuri foarte mișto cum ar fi ” Things go better with coke” , ” Always cool” când apar reclamele simpatice cu urși polari sau mai nou hashtag-urile ” #TasteTheFeeling” și „#HaiSăMâncămÎmpreună” care fac trimitere la invitația Coca-Cola de a-ți chema prietenii fără motiv să luați prânzul, cina sau ce vreți voi împreună ca la final să vă răcoriți cu un cappucino cu multa lapte.
Nu, glumesc, Cola, vă răcoriți cu un pahar de Cola.
La capitolul spoturi publicitare, brandul mă emoționează uneori de parcă m-aș uita la clasicele spoturi lacrimogene tailandeze, japoneze etc. ( nu mă pot abține fără unul sau două exemple) accentul fiind pus desigur pe familie, dragoste, prietenie și pe dorința Coca-Cola de a ne aduce mereu alături.
Pe mine mă câștigă de fiecare dată (nu o să ghiciți niciodată dacă nu vă spun eu…) în perioada sărbătorilor de iarnă.Deși a demonstrat că este o băutură răcoritoare excelentă pentru orice sezon, reclamele, afișele și promoțiile de iarnă sunt cele care cred ca fac diferența între Coca-Cola și …celelalte branduri. Când apare la televizor prima reclamă festivă de la Cola știi că poți scoate bradul și beculețele la vedere, știi că poți cânta în voie colinde și că nu te mai judecă nimeni pentru puloverele cu reni.
Pentru că așa spune Coca-Cola.

 

Mai jos am atașat linkuri cu câteva spoturi reprezentative în care brandul subliniază faptul că indiferent de moment, anotimp, de stare, indiferent dacă ești singur,plictisit, trist sau supărat, o pauză de Cola îți va induce întotdeauna o stare de bine, te va ajuta să iei decizii sau pur și simplu să te apropii de cei din jur.
Share a Coke
open happiness
Sarbătorile vin
Break up
#TasteTheFeeling
Shake up the happiness
Friendship
#HaiSăMâncămÎmpreună

Asocieri tangibile

În primul rând forma unică a sticlei poate fi recunoscută imediat și pot spune același lucru și despre ambalaj, logo. Ce-mi place mie cel mai mult însă, este legătura pe care produsul o creează cu publicul. Coca-Cola este o băutură pe care o pot bea în pauze la facultate, cumpărată din pasajul de la Universitate ori furată de prin gențile prietenilor, la film, la masă-n familie de Crăciun, la plajă, la 2 noaptea când mi se face sete și stiu că dacă întind mâna la capătul patului mă așteaptă o sticlă „nerăbdătoare” să fie desfăcută. Alte asocieri tangibile pot fi transmise de prețul avantajos, dar și de diversitatea tipurilor de sticle care-mi permit să aleg între o doză sau o sticlă de 2,75 l.
 coke_timeline

Asocieri intangibile

Familie, prieteni, Crăciun sunt câteva cuvinte la care mă gândesc atunci când aud Coca-Cola. Brandul a încercat de la început să inducă ideea că băutura este perfectă pentru momentele „împreună”.
Când stai la masă cu rudele pe care le vezi doar de sărbători, uneori te simți încordat pentru că nu ai ce să le povestești, ești emoționat, îți transpiră palmele și simți cum te strânge de gât cămașa de duminică . Intră dintr-o dată cineva cu două sticle de Coca-Cola, le pune pe masă, le deschide, se aude angelicul sfârâit al acidului turnat în pahare, dați noroc, se luminează la față toată camera și relaxat realizezi că aveți ceva în comun. 🙂
holiday_family_dinner-bfff7fc1.jpg

Sursa:

https://www.youtube.com/results?search_query=coca+cola

http://www.coca-cola.ro/ro/home/

http://www.coca-colacompany.com/

http://www.coca-cola.com/global/glp.html

http://www.coca-colahellenic.ro/

https://www.facebook.com/cocacolaromania/

  Realitatea sau Cum sa devii imbecil citind

Usor usor realizez ca nici macar nu am nevoie de o facultate pentru a invata stilul si limbajul jurnalismului romanesc din zilele noastre. Am nevoie doar de cateva ore pe site-ul meu preferat ”Realitatea.Net” si ma pot considera apta pentru a lucra intr-o agentie de presa de 2 lei, dar care face foarte multi bani pe spinarea celor care ii citesc remarcabilele ”publicatiuni”.

Initial voiam sa-mi exprim sentimentele ce ma apasa(cutremurator, stiu) pe facebook, ca tot omu’, dar nu m-am putut decide intre doua stiri incendiare si am hotarat sa ma folosesc de blogul meu uitat de lume, pentru a le combina.

  1. Prima stire de senzatie o are ca protagonista pe ”bomba sexy” Anda Adam. La prima vedere e nasol. Cand afli ca o vedeta plange si se chinuieste, cuvintele sunt de prisos; stii clar ca viata ta nu mai are sens si daca ea o duce rau, tu deja esti ”on the other side” . Adica sincer iti spun, tu poti sa dormi pe strada ca ti-a luat foc apartamentul si tot nu se compara cu drama prin care trece blonda.

12336219_1166862206676534_569556634_nCand dai click sa afli care e nenorocirea, afli stupefianta veste: Anda este ”cu lacrimi in ochi pe patul de spital!” ; sunt in soc, oare ce cauta acolo in conditiile in care tocmai a nascut ??

„Doar azi arat bine. Au fost doua zile mai grele, nu m-a ajutat nici macar fizicul ca sa intru in direct.” – Lectia nr. 1  = aici descoperim care era de fapt reala problema.

”Am lacrimi in ochi fiindca sunt foarte fericita. Alaptez, ne chinuim un pic” – Lectia nr.2 = cum sa te folosesti de un joc de cuvinte ca sa manipulezi populatia si sa-ti creezi o stire din nimic.

Femeia a nascut, ce misto, sa-i traiasca, dar pentru ca este o persoana publica, hai sa transformam totul intr-un subiect incendiar, de senzatie si sa ne cacam pe noi dramatizand despre cat de chinuitor o fi sa alaptezi sau sa fii nepregatita sa apari pe sticla. Da’ bravo mă.

2. Am ales ceva asemanator ca sa nu ma indepartez de subiect

Anunţ de ULTIMĂ ORĂ făcut de Nicoleta Luciu, după ce s-a spus că e GRAVIDĂ: „Sunt…” -aici e linkul pentru ca e destul de amuzant  http://goo.gl/7PhqLo

12335898_1166862160009872_2085839933_n.png

Si ce este n-am prea aflat, in schimb, am descoperit ca motivul pentru care este pe un pat de spital cu plasuta in cap, nu este acela ca este insarcinata si ar fi nascut instant ( desi am cam pierdut numaratoarea de-a lungul timpului si pare ca si-a deschis fabrica de nou-nascuti), ci

SI AICI VA ROG PUTINA ATENTIE, DA?

pentru ca o dor silicoanele ma…

Mai are rost sa comentez? Tot respectul cuvenit Realitatea, daca nu existai tu, erau mari sanse sa imi pierd vremea invatand, citind vreo carte de a lui Rebreanu sau cateva poezii bacoviene. M-ai salvat frăţică.